Mircea Pascu, fostul vicepreședinte și președinte al Federației Române de Fotbal între 1983 și 1990, a decedat miercuri, la ora 17:00. Acesta avea vârsta de 85 de ani. Mircea Pascu, fostul preşedinte FRF, furios după eșecul cu Suedia: „M-am enervat și am închis televizorul în minutul 70". INTERVIU
A murit Mircea Fiera. În vârstă de 81 ani, a trecut în veşnicie inginerul Mircea Fiera, unul dintre cei mai destoinici şi pricepuţi specialişti pe care i-a avut agricultura judeţului nostru în ultimii 60 ani. Motorul dezvoltării viticulturii, în special, a fost ing. Mircea Fiera, originar din zona Drăgăşanilor.
Academicianul Mircea Maliţa, preşedintele fondator al Fundaţiei Universităţii Mării Negre (FUMN), a murit luni, la vârsta de 91 de ani. "Reputatul cărturar, scriitor, diplomat, ambasador, constructor de instituţii şi iniţiator de mari proiecte a fost Preşedintele fondator al Fundaţiei Universităţii Mării Negre (FUMN) şi
Au plecat mai departe, la un moment dat, cu tot ce au învățat și i-au învățat pe alții. Sau au rămas în trust ca un reper de "așa se face jurnalism", a concluzionat Andreea Esca. Mircea Radu a postat și el un mesaj: „A murit Ilie Ciurescu, unul dintre cei mai cunoscuţi jurnaliști și crainici de ştiri din istoria televiziunii.
A murit primarul Mircea Pop, cel mai longeviv primar din Sălaj. Primarul comunei Cuzăplac, Mircea Pop, aflat în funcţie din decembrie 1989 şi care era primarul cu cea mai îndelungată activitate din Sălaj, a murit joi, la vârsta de 55 de ani. Sursa foto: PSD SĂLAJ/ Facebook. de Silvia Preda | 22 Sep 2022 • 20:42.
Mircea Albulescu a murit vineri, 8 aprilie, la vârsta de 81 de ani. A fost unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi actori români, iar filmele şi piesele de teatru în care a jucat vor rămâne întotdeauna în sufletul românilor. În iunie 2013 și-a anunțat retragerea din viața artistică. Mircea Albulescu avea mai multe probleme cardiace.
Akd7Y.
mircea filip a murit