Luni, 25 martie 2013, biserica Buna Vestire din municipiul Galati si-a sarbatorit hramul.Manifestarile pastoral-liturgice si misionare au debutat in seara zilei de 24 martie, prin savarsirea slujbei Vecerniei cu Litie si a Acatistului Buneivestiri.Sfanta Liturghie din ziua praznicului a fost oficiata de un sobor de preoti, in prezenta rugatoare a credinciosilor din parohie, dar si din Într-o zonă veche a oraşului, pe strada Română din Galaţi, dintre vile somptuoase, se înalţă din propria-i cenuşă vechea Biserică "Buna Vestire". Este unul dintre locaşurile care numără 153 de ani, fiind ridicat între anii 1856 şi 1859. Programul a continuat la Maternitatea „Buna Vestire" din municipiul Galaţi, printr-o activitate misionară şi social-filantropică îndreptată asupra femeii şi mamei creştine, ca semn de dragoste şi apreciere pentru jertfa pe care aceasta o aduce pe altarul familiei şi al Bisericii. În cadrul acestei activităţi a fost săvârşită slujba de sfinţire a apei, după care parohul Cătălin Titi Oprea, însoţit de membrii ASCOR şi de o parte din membrii Consiliului parohial, au Spitalul de Obstetrica - Ginecologie "Buna Vestire" Galaţi. Adresa: Str. Nicolae Alexandrescu, Nr. 99, Cod postal: 800151 Tel.: 0236 413131 Fax : 0236 412301 Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player. Home; Despre Noi. Pastori; Lideri; Viziune; Istorie; Activitati. Grupuri de Casa; Copii Biserica „Buna Vestire" din Galaţi a fost ridicată pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi în imediata vecinătate era un han. Despre acest han, părintele Simeon Vârgolici a precizat în sinodicul bisericii că era cel în care Domnul Unirii Mici - Alexandru Ioan Cuza - l-a prins pe negustorul necinstit cu „ocaua mică". PEgF.

biserica buna vestire galati